Polițiștii ilfoveni au deschis un dosar penal după ce, miercuri, un meci de fotbal care a pus față în față loturile under 19 ale cluburilor Voința Domnești și ACS Sănătatea Buftea, s-a transformat într-o baie de sânge după ce jucătorii, unii membri ai staff-urilor tehnice și o parte dintre spectatori s-au implicat într-o bătaie generală. În urma scandalului, doi sportivi ar fi ajuns la spital pentru asistență medicală de urgență.
Voința Domnești și ACS Sănătate Buftea s-au întâlnit, duminică, pentru un meci de campionat. Potrivit Prosport, echipa din Buftea conducea, la pauză, cu scorul de 2-1, motiv pentru care echipa gazdă a început să joace foarte dur.
Incidentele au scăpat de sub control în minutul 75, când izbucnit o bătaie generală, în sensul că s-a declanșat o adevărată vânătoare a fotbaliștilor din Buftea. În urma loviturilor primite, doi dintre aceștia au ajuns la spital.
În urma evenimentelor, IPJ Ilfov a declanșat o anchetă. „La data de 13 martie a.c., în jurul orei 16:30, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că, pe un teren de fotbal, din comuna Domnești, există un conflict între jucătorii juniori a două echipe de fotbal.
Polițiștii orașului Bragadiru s-au deplasat imediat la fața locului, pentru activități din competență.
Întrucât la momentul în care au ajuns, nu mai exista niciun conflict în desfășurare, polițiștii din Bragadiru au continuat verificările, iar în prezent, efectuează cercetării în cadrul unui dosar penal, in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În cazul infracțiunii cercetate, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale este necesară plângerea prealabilă formulată de persoana vătămatăme, iar în cazul de față, până în acest moment, niciuna dintre persoanele vătămate nu a formulat vreo astfel de plângere”, a anunțat IPJ Ilfov.
Federaţia Română de Fotbal a condamnat incidentele de la Domnești. „FRF condamnă cu fermitate comportamentele reprobabile ce au avut loc cu această ocazie, comportamente care contravin valorilor fotbalului, în general, şi urmăreşte cu atenţie modalitatea în care urmează a fi analizate şi sancţionate faptele anterior amintite, având convingerea că organismele jurisdicţionale abilitate îşi vor face pe deplin datoria şi vor aplica sancţiunile regulamentare în conformitate cu gravitatea evidentă a incidentelor petrecute la un meci de fotbal într-o competiţie de juniori, competiţie oficială organizată de o asociaţie judeţeană membră a FRF!”, conform frf.ro.